Oamenii zambareti, traiesc mai mult !

Oamenii care zâmbesc mai mult trăiesc mai mult, afirmă cercetătorii americani, care au analizat 230 de fotografii ale unor jucători din Liga de baseball americană, realizate în 1952, studiul acestora fiind publicat în revista Psychological Science.
În funcţie de expresiile din fotografii, sportivii americani au fost grupaţi în trei categorii: “niciun zâmbet” – pentru cei cu feţe impasibile, “zâmbet parţial” – pentru cei care se mulţumeau să îşi contracteze doar muşchii din jurul gurii şi “zâmbet larg” – pentru cei care zâmbeau cu toată gura, aveau ochii pe jumătate închişi şi muşchii obrajilor contractaţi.

Cercetătorii de la Universitatea Wayne State au constatat astfel că sportivii din prima categorie au decedat, în medie, la vârsta de 72,9 ani, cei din a doua categorie, la vârsta medie de 75 de ani şi cei din a treia categorie, la vârsta medie de 79,9 de ani.

“Rezultatele acestui studiu sunt în concordanţă cu altele care au demonstrat că emoţiile au o relaţie pozitivă cu sănătatea mintală, forma fizică şi longevitatea”, au afirmat autorii cercetării.

“Tot mai multe studii demonstrează că emoţiile de bază, precum fericirea sau tristeţea, generează o serie de reacţii care influenţează bunăstarea fizică sau mintală şi longevitatea”, au adăugat cercetătorii americani.

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.